Fara momentul Revolutiei, fericirea traita acum cateva zile cand am intrat in marea uniune a statelor europene nu ar fi existat.

Si au trecut 17 ani de la Revolutie... In fiecare an ne amintim de acest moment de rascruce in istoria noastra. Si an de an comitem aceeasi greseala: nostalgie, lacrimi in ochi, o lumanare eventual si gata. A mai fost o emisiune de stiri, am mai vazut o data imaginele Televiziunii Romane cu Timisoara in revolta, cu dictatorul strigand la oameni, cu perechea judecata, cu niste trasoare noaptea, apoi cruci...

Dar tare as vrea sa vad dezbateri sau chiar rezultate cu privire la instantele infiintate de securitate prin anii a50 care solutionau cauze anchetate chiar de ei, despre manualele anchetatorului in care politistii si procurorii erau invatati cum sa smulga declaratii de recunoastere de la indivizi, despre judecatorii care condamnau fara nici o remuscare oamenii la moarte, despre oamenii muncii cu cateva luni de ore-fulger ce erau facuti justitiari ai societatii socialiste peste noapte, despre mortii din puscariile comuniste. As vrea sa vorbim despre codurile comuniste de procedura si practicile nescrise pe care ele le-au creat in sistem, despre transferul in justitia romana a ineptilor si impotentilor intelectuali, despre promovarea lor in functii de conducere si la curtea suprema, despre formarea a zeci de generatii care i-au copiat intocmai sau care chiar i-au si intrecut. Nu e de ajuns sa vorbim de cei care au participat la Revolutie, ci si de aceia care au provocat-o, de aceia cu mare dragoste pentru Rasarit.

Sunt pentru aducere aminte, dar nu pentru melancolie, ci pentru a readuce in fata un sistem de valori pentru care trebuie sa ne luptam continuu. Pentru ca Revolutia se petrece zi de zi, in noi. Sau ar trebui sa se petreaca. Nu voi intelege nicicand de ce in acele zile istorice din decembrie stiam cu totii ce vrem, eram uniti, gustam efectiv sentimentul libertatii, iar acum suntem ca niste lupi unii pentru altii, cum spunea Hobbes parca.

Comunistii ne-au lasat in creiere o bomba cu ceas. Atat de mult ne-au indoctrinat, incat acum pur si simplu nu facem decat ce ne-au invatat ei: cei din conducere sunt intotdeauna cei care decid, populatia trebuie sa indure. Avem dreptul doar sa criticam in gand sau pe soptite. Habar nu avem ce inseamna democratie participativa, transparenta decizionala, informatii de interes public. Suntem ca niste catari care au tras o viata la caruta, iar lasati liberi raman tot acolo...

Valorile democratiei ne depasesc. Nu ne intereseaza, nu ne implicam. Daca mergem tot asa, noua prezicere cu "inca 20 de ani pana la integrare" o pot considera intru totul potrivita. Din pacate, facem acelasi lucru ca si comunistii: ii imbolnavim prin inactiunea si conformismul nostru pe cei de langa noi. Si, mai grav, pe copiii care ne vin din urma. Nu avem ce-i invata, nu avem ce le transmite. Si, nici nu are cine, sa fim seriosi.

Marele pacat al nostru ar fi sa uitam de Revolutie. Si odata cu trecerea timpului sunt tot mai convins ca adevarul despre acele evenimente nu-l vom afla niciodata. Dar pentru generatiile care in a89 inca nu aparusera, suntem datori sa le transmitem nu imaginile, ci Ideile de atunci. E timpul ca incetul cu incetul sa ridicam capul din pamant. Sa ne uitam la cei ce vin dupa noi si sa ii ghidam corect. Caci ei vor veni cu acea noua mentalitate necesara evolutiei noastre. Caci, cu siguranta, nu mai e timp sa ne schimbam noi mentalitatea, ci e nevoie de o noua mentalitate. Care insa nu ne apartine noua, ci generatiilor de dupa noi.

CD