Cand m-am aşezat să scriu aceste randuri, am zambit amar: cand nu suntem noi in criză politică? Acum mă intreb şi eu: să fi declanşat două bileţele atata patos şi ură? Mă indoiesc că romanul e chiar atat de naiv să creadă asta. Mai degrabă aş lega de condamnarea comunismului care a nemulţumit pe foarte mulţi, sau de anchetele anticorupţie care vin in val, sau de dosarele de la CNSAS. E-hei, cate reforme nu s-au făcut in ultimii ani! Şi cate nemulţumiri nu au atras ele?! Insă, deşi glasul celor din urmă e mai pregnant, marea masă, a celor cărora le convine adevărata reformă, e mult mai mare.

Revin la scandalul care a declanşat aparent prezenta criză: bileţele premierului şi ale preşedintelui. Ocazie cu care ni s-a reamintit de un telefon al aceluiaşi premier la Parchetul General şi de o chemare tot de către acesta la Palatul Victoria a ministrului justiţiei pentru a discuta despre cauza prietenului său.

Ştiind cum funcţionează in realitate sistemul judiciar, imi vine a doua oară să zambesc amar: populaţia Romaniei chiar e manipulată de-a binelea, e făcută să creadă că astfel de evenimente constituie imixtiuni in justiţie (stupefiant e să văd cum unii care astăzi invocă nu ştiu ce bileţel sau intalnire ca fiind o imixtiune, fac sau făceau parte din organizaţii care in anii trecuţi chemau magistraţii la raport, sau trimiteau adrese scrise la instanţe despre cum trebuie soluţionate cauzele, sau dădeau direct telefoane judecătorilor care soluţiona cauza să ii ameninţe).

Nimeni nu a explicat că un telefon la procurorul şef nu e o problemă, căci oamenii mai discută (mai ales cand magistratul răspunde la telefon fără a şti cine este la capătul firului). Aşa cum magistraţii se mai intalnesc in troleu cu părţile unde se calcă cu picioarele, sau la o alimentară cu avocatul părţii de unde işi cumpără cate un covrig. Adevărata problemă nu e telefonul (că de aia avem telefoane, să vorbim la ele), nu eventualele intalniri, ci reacţia ulterioară a magistratului contactat intr-un fel sau altul de o parte, de un politician sau aflat in atenţia presei etc.

De regulă avem magistraţi integri, imparţiali şi intransigenţi, pentru care astfel de discuţii, intalniri sau bileţele nu reprezintă absolut nimic, doar material de propagandă televizată şi cerneală irosită aiurea in ziare. Avem magistraţi care inţeleg că preşedintele e ales de popor şi trebuie să aibă un discurs populist pentru a rămane un reprezentant al acestuia, chiar dacă nu de puţine ori critică justiţia. Care inţeleg că ministrul justiţiei nu are nici o parghie legată de cariera lor sau administrativă să le influenţeze soluţiile şi că declaraţiile sale poate răutăcioase uneori pot fi trecute cu vederea. Care inţeleg că premierul are prieteni şi poate e firesc să se intereseze de soarta lor, dar că mai multe nu are ce să facă, decat in Palatul său. Care ştiu că Procurorul General e un conducător administrativ al Parchetului, că acesta nu mai poate lua şi muta dosare cum vrea el şi nici ordona soluţii. Care realizează că presa intră de multe ori in jocuri de culise şi că presiunile exercitate prin campanii contra magistraţilor nu trebuie băgate in seamă, insă că incălcările prezumţiei de nevinovăţie sau a vieţii private a celor implicaţi in proceduri trebuie aspru sancţionate, riscand altfel condamnarea Statului roman la CEDO.

Intotdeauna politicul va dori să controleze justiţia - e o regulă nescrisă al oricărei societăţi şi epoci. Dar justiţia e datoare să se apere, chiar şi singură la o adică. Speculaţiile care se fac pe seama politicienilor nu le fac decat lor rău şi la urma-urmei, tuturor: lumea incă mai crede, datorită unor astfel de evenimente, că in Romania se mai rezolvă procesele prin telefon sau intervenţii. E de datoria magistraţilor să demonstreze că nu. Şi chiar ar fi indicat ca asociaţiile lor să aibă reacţii de genul "Scrieţi-vă cat vreţi şi cat puteţi! Noi ne facem treaba in mod profesionist!".

CD