Justiţie independentă. Judecători independenţi. Asta auzim zilnic. Mai puţin insă se dezbat de public teme precum metode de recrutare, evaluarea activităţii, creşterea competenţei, calitatea deciziilor, erorile judiciare.

Magistraţii inşişi nu vorbesc de valori precum vocaţie, inclinaţie, devotament, datorie, dedicaţie, onoare, profesionalism. De ce nu discutăm, de ce nu căutăm aceste valori?

Nu, noi vorbim de independenţă. Ca şi cum aceasta ar fi fost creată nu ca cea mai puternică garanţie pentru a proteja in primul rand cetăţeanul de abuzurile celorlalte puteri şi de a-i fi apărate drepturile, ci ca şi cum ar fi un scut pentru magistraţi, pentru a-i izola de lumea reală.

Independenţa e un cuvant pe buzele tuturor cand suntem atacaţi sau sunt intenţii de a ne controla. Dureros e cand văd că cei mai aprigi susţinători ai independenţei sunt aceeaşi care in urmă cu caţiva ani plecau capul sau care, ocupand anumite funcţii de conducere in sistem, declanşau represiuni contra colegilor ce incepeau să aibă curajul de a vorbi liber şi de a se intruni. E de ajuns ca unul singur de acest tip să fie intr-o colectivitate şi ajunge să infecteze totul in jur. Sunt convins că acei oameni, din păcate, nu se pot schimba. Nu, ei trebuie schimbaţi; dar inlocuirea nu se poate face, de acum, decat odată cu schimbul de generaţii.

Atenţie insă şi la tinerii care vin din urmă. Practic, cei din generaţia mea sunt prinşi intre "foştii" şi "viitorii". Şi, in realitate, noi vom fi adevăraţii sacrificaţi. "Foştii" ne vor imputa intotdeauna că suntem prea tineri. Iar faţă de recrutarea in masă a "viitorilor", noi vom fi cei acuzaţi de ne-evoluţia lor; pentru că noi suntem cei care azi ii acceptăm printre noi numai pentru că avem nevoie de oameni să umplem locurile vacante din sistem. In loc să introducem procedee de management al dosarelor, să dezincriminăm fapte in penal, să introducem metode alternative de soluţionare a dosarelor in civil, noi acceptăm oameni in sistem cu riscul de a face nedreptăţi - dar ce mai contează, cand se poate indeplini norma de dosare soluţionate.

De aceea, cred că noi suntem autorii morali ai injustiţiei de maine. Noi, cei mult prea ocupaţi să vedem starea reală, dar care avem un discurs sindicalist de excepţie. Şi vom pleca din sistem in avocatură şi EI ne vor nenoroci clienţii sau ne vom chinui pană la sfarşit incercand să mai indreptăm din ce vor termina EI. Sau vom pleca in lume, invinşi şi obosiţi.

Nediscutand aceste probleme, nu inseamnă că ele nu există. Cred că e de datoria reformiştilor, puţin la număr dar valoroşi, să iasă din drumul egoist al schimbărilor rapide şi de suprafaţă şi să "agite" masele. "E o luptă cu morile de vant", ar spune unii. Da, dar măcar facem ceva, spre deosebire de cei mai mulţi care işi petrec viaţa in birouri fără a se gandi la perspective. Judecătorul are rolul de reaşezare a valorilor morale intr-o societate zbuciumată ca a noastră. Iar soluţia este să luăm atitudine, să ne implicăm. Cu toată fiinţa, cu acerbitate. Cu dăruire necondiţionată. Evident, intr-o primă etapă mulţi vom fi huliţi de colegi, batjocoriţi de presă, vanaţi de celelalte puteri. Dar trebuie să facem ce simţim că e bine.

Dacă ne uităm la aceşti oameni, vom vedea că in munca de zi cu zi sunt profesionişti! Şi că nu se limitează la rezolvat dosare precum rezolvă studentul probleme de matematică. Ci fac dreptate in sală, işi indrumă colegii, ajută la reorganizarea instanţei, lucrează pe proiecte de legi, merg in licee şi le vorbesc tinerilor despre drepturile lor, işi motivează hotărarile pe inţelesul justiţiabilului, in sală se apleacă asupra susţinerilor acestuia şi le explică drepturile procesuale, tratează toţi participanţii cu respect şi se gandesc de multe ori inainte de a lua vreo decizie.

Să sperăm că nu vor dezarma, că nu vor vrea să plece dezamăgiţi şi să o ia de la inceput in altă parte. Inţelept e să continue, realizand imensa responsabilitate de pe umerii lor. Inclusiv de a trage atenţia colegilor care greşesc, cărora nu le pasă, care nu se implică, care nu au remuşcări cand greşesc, care nu sunt precauţi inainte de a hotări. Altfel, prin inacţiunea noastră devenim la fel de vinovaţi ca ei. Lăsandu-i să convieţuiască cu noi, ducandu-i chiar in spate, fiindu-ne ruşine de ruşinea lor, le devenim complici. Devenim la fel de cruzi, deplorabili, inumani. Riscăm ca NOI să devenim EI.

CD