Mai multi comercianti din Piata Sudului au fost prinsi de autoritatile locale in timp ce utilizau greutati contrafacute, escrocii dovedind inca o data ca mintea le scorneste cele mai inventive metode de furt la cantar. Piesa-record a "capturii" inspectorilor trimisi in control de primarul Adrian Inimaroiu, si pe care acesta a primit-o drept trofeu pentru a o expune in biroul sau, este o greutate stas de 2 kg, cu o gaura la mijloc in care fusese infipt un dop de lemn de circa 8 cm pentru a cantari numai 1,614 kg. Edilul Sectorului 4 ne-a declarat ca a dispus controale repetate in pietele Sudului si Progresul, la solicitarea a numerosi cetateni inselati la cantar de comercianti.
Potrivit lui Inimaroiu, aceste reclamatii, precum si absenta aproape totala a organelor de ordine din piete, au "impus" organizarea unei intalniri cu reprezentantii Politiei, Garzii Financiare si ai Directiei Regionale de Metrologie Legala e a avut loc miercuri la sediul primariei. "Nu trebuie sa trecem cu vederea nici marea frauda, dar nici asa-numita ciupeala la cantar, pentru ca ele reprezinta doua aspecte ale aceluiasi fenomen: furtul din buzunarul cetatenilor. Am declarat razboi mafiei locale, dar nu voi inchide ochii nici in fata micii infractionalitati, care este la fel de periculoasa. Le cer autoritatilor statului sa-si faca datoria si sa ne ajute sa starpim aceste fenomene", ne-a declarat primarul Inimaroiu. Edilul a anuntat ca va aduce la cunostinta ministrului Internelor si Administratiei, Vasile Blaga, toate problemele cu care se confrunta pe plan local si va cere sprijinul acestui minister pentru eliminarea lor.
Scopul intalnirii dintre autoritatile locale si reprezentantii institutiilor de control din Capitala a fost demararea unui program complex de protejare a cetatenilor din aceasta zona impotriva practicilor comerciale necinstite. La discutii au participat comisarul Alexandru Gaina, seful Serviciului de investigare a fraudelor – Politia Sector 4, comisar-sef adjunct Nita Radu, de la Garda Financiara, Manea Carmen si Iordache Mirel, de la Directia Sanitar Veterinara, ing. Claudian Velica si Etelca Moldovan, de la Directia Regionala de Metrologie Legala, si Constantin Cerbulescu, director OPC Bucuresti. Din partea Primariei Sectorului 4 au fost prezenti, alaturi de primarul Adrian Inimaroiu si viceprimarul Radu Silaghi, directorii Gorodea Tiberiu si Dinu Giani de la Directia de Control, dir. Simion Constantin, seful Directiei de Relatii cu Comunitatea Locala, si dir. Savu Vasile, seful Directiei de Administrare a Pietelor.
Edilul Sectorului 4 a comunicat celor prezenti ca a dispus, prin Directia de Administrare a Pietelor, ca toti administratorii de piete sa puna la dispozitia cumparatorilor un registru special in care acestia sa-si expuna toate nemultumirile legate de comertul local. Totodata, Inimaroiu a dispus ca serviciile de control din primarie - comercial, de mediu, sanitar-veterinar, disciplina in constructii - sa-si intensifice activitatile de teren in sezonul cald, pentru a preintampina orice nereguli in desfasurarea comertului in sector.