"La IOR aveam comenzi de la nemti si lucram cu aluminiu de-al lor. Pentru ale noastre, mai foloseam si aluminiu de-al nostru, neaos, romanesc, facut la Slatina. Intr-o zi, s-a terminat aluminiul nemtilor - fusese prea multe rebuturi, dracu' sa-i ia pe strungari cu strungurile lor - iar aia de la Partid ne-au ordonat ca sa folosim aluminiu de Slatina. Asa era sub Ceausescu: decidea partidul ce e de facut si ei credea ca n-o sa se prinda neamtul de smecherie", ne-a povestit taximetristul Vasile, cu ochii rotunjiti brusc de o mirare atroce. "Si tot a aflat, domn'le! Ce-i drept, avea si Slatina un aluminiu de-ti faceai mustata in el, da' a venit cocostarcu' si parca n-a mai fost. A doua zi, pe la pranz aflasem tot IOR-ul ca neamtul a respins tot lotul, ba facuse si scandal ca nu se folosise aluminiu de-al lor. Cum o fi aflat? Ne-a povestit un maistru mai tarziu, ce-i zisese neamtul: <<Prea mult secret mi-arata tot>>, ii zisese ala, sau cam asa ceva. Scosese un ciorap de dama din buzunar si cand a dat pe bara de aluminiu si s-a agatat ciorapul intr-o asperitate, a zis: <<Asta nu-i aluminiu de-al nostru!>>. Astfel si-a incheiat taximetristul Vasile povestea primei sale intalniri cu civilizatia aroganta a nemtilor. Acel "Prea mult secret arata tot" al cocostarcului teuton descrie fidel Romania contemporana. Caci frenezia bolnavicioasa de a ascunde totul (sau cat mai mult) de ochii lumii, incepe cu calugarul care nu ofera o reteta de cozonac de post fara acordul staretului, merge pana la vamesul care nu ofera informatii despre exportul de branza fara acordul Ministerului "Digestiei" si ajunge pana la Serviciul de Paza si Protectie - cel care a interzis, de curand, reporterilor "ZIUA" fotografierea obiectelor de pe biroul lui Ion Iliescu (un ceai de la doamna Nina, servetele de curatat lentile, o carte scrisa de Pavel Paduraru, o apa minerala mica, unde putea fi, desigur, si alcool rafinat, vreo cateva creioane colorate si o veioza). Pana si multii pitici din capul celor ce promoveaza o secretomanie dusa la ridicol, trebuie sa tropaie in tacere, ca sa nu poata fi numarati de ziaristi. Au fost vremuri cand Romania (o tara golita de resurse, dar cu multe guri de hranit) n-ar fi fost ridicata de nimeni daca era uitata in mijlocul drumului si cand, evident, informatiile sale n-ar fi interesat pe nimeni. Astazi, exigentele pentru Romania au fost schimbate (ca membra UE, de exemplu, se cere o transparenta superioara a institutiilor Statului in raport cu societatea), dar lipsa de transparenta si trandavia functionarului roman au ramas aproximativ aceleasi. Mai mult, unirea unor institutii mamut nascute din cenusa bugetului public ca sa apere si sa informeze a devenit doar o justificare pentru capcanarea informatiei si pentru aruncarea danseia in groapa cu lei: SPP, de exemplu, e prieten cu partidul caruia ii pazeste manifestarile si sustine ca reporterii ZIUA au nevoie de ... aprobarea partidului pentru a fotografia obiectele de pe biroul unui demnitar, iar Vamile (alt exemplu) sunt rudele mai avute ale Institutului de Statistica si raspund presei ca doar Institutul stie despre exporturile care trec pe sub nasul lor rafinat. Exemplele pot continua, din pacate, intr-o Romanie a informatiilor clasificate care, cu atatia savanti la carma Relatiilor Publice, a depasit rapid conceptul filosofic de "Pestera a ideilor" si tocmai a atins, intr-un moment nepotrivit, un palier inferior: acela de "Pestera a ideilor mici si fixe".

Traian George HORIA