Eugen SIMION 

Nu-i un secret ca-mi plac diaristii, memorialistii, autorii, in genere, de scrieri confesive care, fara a voi sa faca literatura, ajung, uneori, sa dea opere mai durabile decat scrierile de fictiune. Am citit de curand "Amintirile" si "Discursurile" lui Take Ionescu editate de Nicolae-Serban Tanasoca (Editura Fundatiei Pro). Descopar aici un excelent orator si, dupa cate imi dau seama, un portretist dublat de cruzimea si imaginatia unui moralist. A condus un partid conservator-democrat la care a aderat, se stie, si I.L. Caragiale. In febr. 1908, dramaturgul il insoteste intr-un turneu politic in Moldova si tine discursuri sau publica articole ditirambice care irita pe T. Maiorescu ("Epoca", 13 febr. 1908). Criticul ironizeaza instabilitatea politica a scriitorului si noua lui alianta spirituala si morala (Tache Ionescu). Ploiesteanul Tache Ionescu este un om cultivat si, se vede bine din articolele sale (publicate in "La Roumanie"), un spirit clarvazator. El opteaza in anii neutralitatii pentru alianta cu puterile Antantei si, in toate discursurile sale, exalta ideea Romaniei Mari. Era si un diplomat abil, cunoscut in cancelariile europene ale timpului. Este prieten cu Venizelos si-l compara cu Bismarck care, eliminat de un baietandru inocent, "nu stie nici sa lupte ca un om, nici sa taca precum un om mare; bombaneste ca o bucatareasa data afara". Grecul; copil al revolutiei franceze, zice Take Ionescu, este slujitorul natiunii si, izgonit de la putere accepta jertfa si se retrage ca om liber, "fara sa bombaneasca". Nu-i iubeste pe austrieci pentru ca sprijina sovinismul maghiar si crede ca le-ar lipsi chiar adevarata inteligenta. Nu-i o prejudecata sa judeci inteligenta comuna a unui popor? Este, dar Take Ionescu este in plina campanie si mesianismul lui national se asociaza uneori cu refuzul brutal al celorlalti. Asa ca scrie despre "trista nulitate" a austriecilor. Il apreciaza, totusi, pe Contele Czernin, zicand ca este un om cu duh insotit de o remarcabila siretenie. Sta de vorba, la Budapesta, cu Baronul Banfy si acesta il intreaba cu brutalitate: "N-o sa-mi spuneti, sper, ca nu vreti sa anexati Transilvania?". "Nu - ii raspunde diplomatul roman - n-o sa va spun asta. Vreau sa anexez Transilvania, dar nu pot". Chestionat la randul lui daca nu vrea sa extinda maghiarismul pana la Marea Neagra, Baronul ii raspunde in acelasi stil. Concluzia intrevederii este ca "suntem de acord ca nu ne vom putea pune niciodata de acord"... Omul politic roman este ferm in convingerile lui, dar nu-i un spirit fanatizat. Cand se pune problema, in 1913, a cuceririi Bulgariei, respinge ideea pentru ca, gandeste el, nu-i bine sa-ti umilesti vecinii. Nu accepta de aceea nici o combinatie care sa vexeze pe sarbi, bulgari sau greci, ar vrea chiar sa se inteleaga cu oamenii politici de la Budapesta, dar la mijloc este problema Transilvaniei si, in aceasta chestiune, Take Ionescu nu vrea sa pertracteze nimic. Si, pentru ca Germania sustine imperiul austro-ungar, Take Ionescu ataca virulent, "caporalismul" prusac. La 2 august 1914 este invitat la masa de Regele Carol I si, din discutiile ce urmeaza, deduce "grija cinstita" a monarhului fata de tara. Regele este sentimental alaturi de Germania, dar accepta in cele din urma optiunea oamenilor politici romani. In discursuri, Take Ionescu este ardent, profetic, din cand in cand ironic. Stie sa-si construiasca discursurile, nu face paranteze impovaratoare, din loc in loc lanseaza cate o propozitie menita sa incendieze publicul. "Viata noastra e imposibila altfel decat calare pe Carpati" - spune el. Sau: "fricosii si nemernicii nu obtin nimic"; "noi nu vrem numai o tara intinsa, ci si o natiune mare", "tara, domnilor, e mai cuminte decat fiecare din noi". La Craiova schimba stilul: "Am venit de multe ori sa va cer sprijinul barbatesc si caldura inimii voastre care sa ma impiedice sa ma indoiesc eu insumi" - se adreseaza oratorul cetatenilor din urbe, la 18 oct. 1915. Si, dupa ce-si seduce ascultatorii cu sclipitoare reflectii despre onoarea incoruptibila a natiunii, incheie cu aceste fraze: "Dintre toate suferintele, cea mai amara este deziluziunea asupra neamului tau. Neamul caruia ii apartii sa fie invins in razboi, nu e nimic. Sa calce marginasii peste trupul tarii, nu e nimic. Toate neamurile au trecut pe acolo si au renascut mari si puternice. Dar sa mai traiesti, sa mai duci viata materiala dupa ce ai murit sufleteste, dupa ce ai pierdut credinta in menirea si in virtutea poporului tau, aceasta e cea mai mare pedeapsa, pe care nici Dante n-a gasit-o in Infernul lui. Daca istoria a hotarat pentru noi aceasta pedeapsa, fie! Caza "peste capetele noastre!" Este limpede, ploiesteanul democrat-conservator este un mare orator, fara sa fie (cum se intampla adesea in politica) si un mare limbut. Se plimba usor prin mai multe domenii ale spiritului si, in genere, in spatele frazelor reci si precise se simte o cultura autentica. Cultura omului politic de vocatie.