cronica literara

Desi echinoxist prin formatie si optzecist prin apartenenta la o promotie glorioasa, Octavian Soviany (n.1954) este un eretic in contextul poetic actual, situindu-se decis in descendenta utopiilor fictionale dimoviene. Probabil ca din aceasta cauza, poetica sa originala nu a fost omologata cum s-ar fi cuvenit si, desi poetul a publicat cinci volume de versuri (Ucenicia batrinului alchimist, 1983; Cintecele desavirsirii interioare, 1994; Turnul lui Casanova, 1996; Provinicia pedagogica, 1996 si Textele de la Montsalvat, 1997) este mult mai cunoscut in ipostaza de critic literar (Textualism, postmodernism, apocaliptic, vol.I-II, 2000-2001) sau de dramaturg (a publicat volumul Stralucirea si suferintele filosofilor, 1992). Prin aceasta eleganta antologie (Cartea lui Benedict, editura Vinea, 2002), Octavian Soviany se relanseaza ca poet, oferind o ocazie favorabila criticii de a-i analiza originalitatea si a-i fixa metoda poetica.

In contextul heteroclit al poeziei noastre este foarte dificil a decela niste metode poetice personalizante deoarece chiar si cei mai interesanti dintre poeti, de obicei, avanseaza in ceata/promotie, astfel ca se poate vorbi mai degraba de o cota comuna a poeticitatii, reprezentind un cistig aproape anonim, decit de formule pregnant individualizatoare. Cu toate cirtelile circotasilor, aflati de sentinele la canioanele ierarhiilor efemere, trebuie sa spunem ca poetul Octavian Soviany detine un teritoriu bine marcat in topografia lirica de astazi, fiind si posesorul unei metode lirice proprii care-l individualizeaza. Este vorba de acel "teritoriu" insolit in care actioneaza "principiul Dimov", cum cu indreptatire a observat criticul Al. Cistelecan. Intr-o diagrama a paradigmelor poeticitatii postbelice, Dimov ocupa un loc aparte ca unul dintre fondatorii onirismului; am mai spus ca dupa romantici si dupa suprarealisti, grupul oniricilor romani incearca sa investigheze din nou o metoda poetica extrem de fertila prin "proiectarea oniricului in cotidian" in vederea obtinerii unei substituiri a realului cu diverse scenarii fictionale. Are loc de-subiectizarea totala a discursului si prin asa-zisa "creatie onirica" (Dimov) ce inventariaza lumi posibile imaginare, in prelungirea deformanta a cadrului cotidian. Nu mai este deloc un secret din faptul ca poetul Octavian Soviany se considera un discipol si un emul al lui Leonid Dimov. Ca si maestrul sau, el are vocatia constructiei unor utopii poetice, fascinante prin ingenuitatea barochista, fara insa a recurge la metoda onirica dimoviana. Actantul liric isi activeaza facultatea vizionara pornind de la natura palimpsestica a universului textual; daca exista atitea invariante diacronizate ale textualitatii lumii, poetul le poate viziona nestinjenit in actul ilimitat al textualizarii si astfel se scrie Cartea lui Benedict care constituie o sarja incandescenta/proaspata ce coaguleaza procesul de scripturalizare a realului.

Este evident insa ca descendenta dimoviana a poeticii lui Octavian Soviany nu inseamna altceva decit ca acesta isi cenzureaza perspectiva autobiografica printr-o intensa infuzie livresca, fie la nivelul "trairii" fie la nivelul retoricii propriu-zise; nimic nu este probat direct de catre subiectul poetizant, totul fiind mediat/filtrat prin jocul "mastilor" si al "simulacrelor". Astfel, Benedict - actantul discursiv - ni se dezvaluie ca o ipostaza ambigua de provenienta romantica, un fel de coleg al lui Heinrich von Ofterdingen, eroul romanului omonim al lui Novalis, aflat in cautarea viscerala a esentei poeziei, intruchipata ideal in acea intangibila floare albastra. S-ar putea spune ca traiectul liric al intregii antologii transcrie "ucenicia batrinului alchimist" Benedict care se clustreaza in "turnul lui Casanova" pentru a accede in "provincia pedagogica" a poeziei, in vederea "desavirsirii interioare", adica - mai exact - acesta se identifica unui iter initiatic, corespunzator functiei cognitive eterne a poeziei. Fiind vorba de o poezie de cunoastere, se intelege de ce nu avem de a face cu un eu poetic personalizat ci cu o instanta textuala ce absoarbe si insumeaza toate direle scripturale (identificabile in marele hypertext al literaturii universale). In general, in putinele cronici dedicate poeziei lui Soviany, s-a accentuat asupra dimensiunii ludice care ar fi factorul structurant prim al discursului de acest tip, fara sa se observe ca insertia ludica nu este decit o forma de exorcizare a viziunii thanatocrate ce instituie si motiveaza un demers tragic de extractie apocaliptica, in ton cu teoretizarile criticului. Fata de predispozitia catre carnavalesc din poemele lui Dimov, in poetica lui Soviany se stravad striurile vinetii ale unei gravitati subiacente ce provoaca o reactie receptiva diferita in cititor prin declansarea acelei stari meditative specifice lecturii stratificate. Autorul celor "sapte capricii" executate somptuos este un hierofant care mai mult ascunde decit dezvaluie, construind un scenariu hermetic: "Cina se/ispravise cu cintece/HELENAFRUMUSETEATAE ASEMENI/unei scolopendre gatite/pentru praznicul negrilor/iti soptisem//Femeia in alb" se numeste Titania/actorii au plecat/acesti fluturi/suntem noi insine//pina cind /intr-o seara de toamna/ se vor aprinde focuri de/turba - poetul/desenase o casa/in forma de/inima//Acum in/Pavilionul de Jad/saracacioasa e cina/citeva roscove/rasculatii//au taiat mina regelui/mireasa intrebi?/ea s-a daruit unicornului iata/si cele trei marturii:/o legatura de snopi/un pumn de nisip/o virtelnita". In cea mai densa carte a sa, Turnul lui Casanova, lectura implica mai multe nivele ale interpretarii, referintele sugerind o simterie disjuncta de semnificatii a caror decodificare presupune vaste cunostinte esoterice/filosofice/filologice etc. Cred ca se poate scrie un eseu barochist erudit despre un asemenea discurs impanat cu cele mai fine afrodisiace misterice.

Ar mai fi de spus ceva despre formele neoclasicizante ale acestui poet profund, care lasa impresia aparenta a desuetudinii; in realitate, pe masura ce inaintezi in text, te dedulcesti la rafinatetea plina de candori fragezite a rimelor inspirate si capeti placerea perversa a unui "viciu" nevindecabil altfel decit prin actul diabolic al perseverarii intr-o lectura fermecatoare.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=102296&data=2002-10-14